O femei face cariera

O femei face cariera.

Eu i-am iertat

Eu i-am iertatpe cei care au fost! De ce? Pentru ca am termen de comparatie,pentru ca mi-am trait viata in cumpana dintre doua lumi,pentru ca nimic si nimeni nu-i perfect,pentru ca nu pot sa amestec asa de tare binele cu raul incat sa nu le mai pot deosebi.Aceleasi degete se ridica acuzatoare spre ce a fost desi apartin acelorasi maini care candva aplaudau pana faceau basici in palma si pupau fesele buculate ale ”prea iubitilor si stimatilor” si  care azi strang banii in gramezi pe zi ce trece mai mari furandu-ne pe noi,acelorasi maini care azi semneaza eutanasierea noastra prin injectare cu saracie si ignoranta.Aceiasi ”hoti” care striga ”hotul”,aceasi ura maladiva pe care,culmea tot ei o condamna cand vine vorba de perioada stalinista si de puscarii,aceiasi ”ei”, iute cumparati de cine da mai mult si progeniturile lor marsave cu masterate prin ”sorbone” departate.Pe ei,cei de atunci,i-am iertat,pe cei de azi nu am cum caci doar Dumnezeu il poate ierta pe diavol!

Oceanic

OCEANIC
Cu-mpatimirea-i umilita, de blandul tarm acum prea plat,
Se-ntoarce iarasi catre larguri, avid sa-ncerce un alt salt.
Acolo unde-s stanci semete, goale-n neobrazarea lor,
Ce trupurile isi ofera ca-ntr-un bordel al apelor,
Se-avanta cu a lui pornire, intre-ai lor sani, umezi si tari,
Traieste strop de nemurire, cu geamat surd,cu valuri mari.
Apoi, il mana iarasi dorul, spre plaja lui de langa far,
Ce din nisip si scoici plapande, iubirii i-a facut altar
Plaja-l asteapta dogorita, sa-i soarba valul cu nesat,
O Eva cu plete de alge, mereu tarandu-l in pacat.

Cafea,frunze si o acuarela

Pe masa de lemn,lustruita de timp,cafeaua si-a pierdut aburul in lumina ca de gutuie a soarelui. Alaturi o frunza prea grabita sa-nvete drumul toamnei, se aseaza lin,cu gratie de fluture indragostit. Las pensula deoparte,ma scald in linistea gradinii si simt in nari parfum de strugure metamofozat in must si muraturi captive in borcan. E doar o iluzie din cauza de…frunza-ngalbenita!

http://pravalianecsulestilor.blogspot.ro/

Orasul cu salcami

Ridicata pe o buza de Dunare, intr-un indepartat secol (se pomeneste prima oara in hărți catalane Angellino de Dalorto, 1325 – 1330 și Angelino Dulcert, 1339),purtand un nume cam ciudat pentru urechile mele de profan(Drinago), Braila sta fata in fata cu timpul, pastrand istoria si istoriile in fiecare piatra,in fiecare zid de casa. Nu voi intra in amanunte legate de arhitectura si nici nu intentionez sa scriu o cronica a ei, vreau doar sa vorbesc un pic despre ea, asa cum o vad si o simt eu.Daca ar fi sa mi-o imaginez ca persoana,ar fi o batrana si frumoasa doamna,anacronica in rochia ei impecabila, pe alocuri ciupita de molii,stand intr-o fotoliu de rachita,pe veranda casei sale boieresti,si privind lung printre amintiri,catre o Dunare , acum nu prea albastra. Draga mea doamna, te-am iubit din ziua in care, cautand prin biblioteca mamei,l-am gasit pe Mihail Sebastian. El te-a adus la mine,chiar intr-o zi cand salcamii din curte infloreau ciorchini mari si albi,candele de mai parfumate.
A fost momentul in care mi-am spus ca vreau sa te cunosc,ca vreau sa locuiesc acolo unde esti tu. A trebuit sa treaca aproape o viata ca sa-mi implinesc visul,de care sincer,uitasem,acolo undeva intre copilarie si adolescenta. Acum,sunt aici langa tine si nu ma satur sa te descopar in fiecare zi. Ai atatea sa-mi spui si eu am atatea care vreau sa le aflu Maine este ziua ta,implinesti…dar ce conteaza, important este ca existi,ca sunt langa tine si ca nu voi inceta sa-ti ascult povestile si asa cum pot eu sa-i ajut si pe altii sa te cunoasca,pe tine cea adevarata,mama de Aslan,Istrati,Hariclea,Fanus,Goanga si multi alti copiii minunati.
La multi ani,stimata si distinsa doamna de pe malul stang al Dunarii Albastre!

Unicitatea ta

Crestem in umbra parintilor si a bunicilor.Ii copiem involuntar in gesturi si comportament.Apoi vine o vreme in care ne cautam alti idoli si incepem sa ne punem pe imitat. Ne fortam sa fim ca ei si nu ne intrebam nici o secunda,oare noi cum suntem? Treptat devenim un amalgam de piese din puzzle-uri diferite,devenim chiar derutanti pentru noi insine. De aici pana la disconfortul nostru interior mai este doar un pas. Urmarile vor incepe sa se arate:vesnic nemultumiti,repede plictisiti,confuzi in ce ne-am dori.Cu toate ca fiecare suntem unici ne dorim cu disperare sa fim ca ceilalti,tocmai pentru ca nu incercam sa ne cunoastem suficient,nu avem incredere in cea ce suntem si lipsiti de indrumarea necesara la o anumita varsta cand personalitatea noastra doreste sa se afirme (a nu se confunda cu obraznicia,tupeismul si altele de genul) din varii motive (educatia de acasa,cea de la scoala)incet,incet devenim membrii unei turme care se misca in functie de comenzile adresate subtil sau mai fatis, si subordonate economic si politic.

Autor Karelia Neacsu

Este Paste !