Ridicata pe o buza de Dunare, intr-un indepartat secol (se pomeneste prima oara in hărți catalane Angellino de Dalorto, 1325 – 1330 și Angelino Dulcert, 1339),purtand un nume cam ciudat pentru urechile mele de profan(Drinago), Braila sta fata in fata cu timpul, pastrand istoria si istoriile in fiecare piatra,in fiecare zid de casa. Nu voi intra in amanunte legate de arhitectura si nici nu intentionez sa scriu o cronica a ei, vreau doar sa vorbesc un pic despre ea, asa cum o vad si o simt eu.Daca ar fi sa mi-o imaginez ca persoana,ar fi o batrana si frumoasa doamna,anacronica in rochia ei impecabila, pe alocuri ciupita de molii,stand intr-o fotoliu de rachita,pe veranda casei sale boieresti,si privind lung printre amintiri,catre o Dunare , acum nu prea albastra. Draga mea doamna, te-am iubit din ziua in care, cautand prin biblioteca mamei,l-am gasit pe Mihail Sebastian. El te-a adus la mine,chiar intr-o zi cand salcamii din curte infloreau ciorchini mari si albi,candele de mai parfumate.
A fost momentul in care mi-am spus ca vreau sa te cunosc,ca vreau sa locuiesc acolo unde esti tu. A trebuit sa treaca aproape o viata ca sa-mi implinesc visul,de care sincer,uitasem,acolo undeva intre copilarie si adolescenta. Acum,sunt aici langa tine si nu ma satur sa te descopar in fiecare zi. Ai atatea sa-mi spui si eu am atatea care vreau sa le aflu Maine este ziua ta,implinesti…dar ce conteaza, important este ca existi,ca sunt langa tine si ca nu voi inceta sa-ti ascult povestile si asa cum pot eu sa-i ajut si pe altii sa te cunoasca,pe tine cea adevarata,mama de Aslan,Istrati,Hariclea,Fanus,Goanga si multi alti copiii minunati.
La multi ani,stimata si distinsa doamna de pe malul stang al Dunarii Albastre! 
Tag Archives: Braila
